Poiana Ţapului

poianatapului_v001010.jpg poianatapului_v001009.jpg poianatapului_v001007.jpg
Hoteluri
Vile
Pensiuni
Caută pe site
În anii ‘30, Cazinoul ajunge la apogeul încasărilor, devenind atracţia principală a staţiunii şi o sursă imensă de venituri pentru acţionari, Societatea Eforie şi Primăria Sinaia. În sală, nobilii erau însoţiţi de aghiotanţi, doamne de onoare sau confidente, iar la parter locurile erau destinate miniştrilor şi generalilor. Concesionarii casinoului, fraţii Marçay,au invitat la spectacolul inaugural şi celebra trupă Trio Mastrel, care respectând tradiţia cântăreţilor ambulanţi de Savoya a prezentat un program comico-muzical.
Week-end-ul era al protipendadei, fie la ruletă, fie la jocurile de cărţi (baccara şi braziliană). La ora 16.00, când se deschideau sălile de jocuri, slujitorii viciului coborau din trenurile de plăcere Bucureşti - Sinaia, care circulau doar sâmbăta şi duminica. Trenul expres de la Budapesta aducea vilegiaturişti care îşi puteau cumpăra bilete dus-întors fără paşaport. Luau apoi cabroletele care-i asteptau pe caldarâmul pietruit din faţa gării şi se grăbeau către Cazino. Înainte de a-şi juca averile, înconjurau fântâna arteziană din faţa clădirii pentru ca bazinul cu păstrăvi să le aducă noroc.
Fluxul jucătorilor era de neimaginat pentru zilele noastre. Boemi risipitori care speriaseră staţiunea cu bogăţiile lor, jucau îndrăcit ruletă sau cărţi din capriciu sau din ambiţia de a epata. Multe poveşti ascunse stârnesc şi astăzi curiozitatea şi fantezia turiştilor.
La cele 13 mese din sala mare se juca ruletă, iar în sala semirotundă „chemin de fer”. Printre oglinzi, candelabre de cristal şi catifele, boieri cu favoriţi şi imperiale cădeau în patima jocului. Tineerii, copii de bani gata, au plîtit uneori cu toată averea lor plăcerea de a juca în salonul oglinzilor. Purtând pecetea gustului de joc de la început de veac XX, „cuvioasa” haină a aristocraţiei oficializa viciul cu gesturi de rafinament senioral. Printr-o uşe tip gasvand pătrundeau acordurile ritmate ale orchestrei de jazz din barul restaurant, unde se făceau consumaţii şi se dansa. Năravurile de altădată nu sunt consemnate de istorie, dar au fost povestite prin viu grai din generaţie în generaţie, ca nişte stampe din vremi de mult apuse. Puţini ştiu astăzi că printr-un tunel subteran bine iluminat şi aerisit clientela hotelului Palas putea intra gătită direct în Cazino, as-cunzându-şi iubirile interzise ochilor indiscreţi. Tot pe acolo, se puteau întoarcela hotel fericiţii câştigători ai unor mici averi, fără tema hoţilor sau a unor perdanţi disperaţi gata să comită chiar şi un omor de dragul câtorva ceasuri în faţa meselor de joc. Situat în imediata apropiere a Cazinoului, hotelul Palas , „micul Versailles”, cum îi spunea altădată Radu D. Rosetti, păzeşte şi astăzi cu grijă taine de odinioară.
La doi paşi de locul care a ruinat multe destine, se afla pe atunci cel mai original bazar al staţiunii. Cu turban roşu-vişiniu şi şalvari de mătase turcul Hagi Benli ademenea trecătorii cu podoabe orientale, bijuterii de jad, din argint filigranat, din sidef ori chihlimbar, care făceau să strălucească ochii cucoanelor. În acorduri orientele, narghilelele ferecate cu lucrături fine de aramă se odihneu pe măsuţele scunde de o palmă. Un fost crupier şef la Cazino povestea că în anii aceia câştiga cam 18 000 de lei pe lună, dar jumătate îi cheltuia la turc. Între 1934 şi 1935 făcuse şcoala de crupieri, apoi a lucrat la Cazino până în 1935, când, din cauza războiului, acesta a fost închis.
Turcului i se dusese vestea că ştia să ghicească numere cu noroc. Alegea el câte o cucoană mai răsărită, dar mai credulă,pe care o momea el ştia cum, care îi dădea ceva bănuţi să-i ghicească în cafea două-trei numere norocoase de la 1 la 9, pe care să le joace. Apoi, dădea fuga la ruletă să-şi încerce norocul, dar câte combinaţii nu se puteau face cu trei numere! Parcă se putea cineva supăra pe Hagi dacă nu nimerea combinaţia câştigătoare? Pe de altă parte, erau unii, jucători fanatici care noapte de noapte riscau totul. Femeile îsi jucau bijuteriile iar bărbaţii ceasurile culanţ de aur. Acelaşi bătrân crupier îşi amintea de o damă respectabilă care a pierdut totul, pănă la ultimul inel şi apoi şi-a pus ştreangul de gât.
Seduşi de beţia jocului, aceia care nu aveau eleganţa să se retragă la timp, dansau dansul final al vieţii lor. Noblesse oblige nu era doar o vorbă în vânt, din cauza crâncenei ispite care la măcina mintea, luau împrumuturi cu dobânzi imense, iscăleau poliţe care valorau o avere. Apoi, ca nişte misterioase umbre chinuite de gânduri, străbăteau aleile parcului prin ceaţa rece a serii şi se urcau în trăsura care circula între Cazino şi gară.
Nu era însă de mirae să-i vezi peste doar cinci zile învârtindu-se iarăşi prin sălile Cazinoului cu aceeaşi nobleţe voit rafinată.
După război, a fost redeschis chiar în prima zi de Crăciun a anului1945. Avea atunci două săli de joc: 13 mese de ruletă în sala mare, iar în cea mică, salle privée, doar două, dar la acelea miza minimă era de cinci ori mai mare. Acolo jucau bogătaşii, numărul total al crupierilor era de 120, iar în week-end-uri şi în vârf de sezon afluenţa de jucători ajungea la 7-800 de persoane. În sălile cazinoului au cântat, odinioară, Gică Petrescu şi Maria Tănase.
Cura de odihnă de la sfârşit de săptămână era un obicei specific aristocraţiei timpului.Odtă cu dispariţia acestei clase şi după ce Clubul Aristocraţilor a devenit centru de conferinţe, a dispărut principiul onoarei şi „la vieille politesse”. La 27 ianuarie 1947, Cazinoul a fost închis din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu – Dej.
Impunătoarea clădire a cazinoului din Sinaia a fost de-a lungul timpului mărul discordiei dintre afaceriştii români şi străini. Cazinoul a căzut de sub tutela guvernului în braţele de administrator ale Primăriei Sinaia, care, în 2003, a concesionat Cazinoul pentru 20 de ani. Societatea concesionară nu a respectat, însă, contractul semnat, aşa încât acesta a fost reziliat doi ani mai târziu.
De atunci, zarurile nu s-au mai rostogolit pe mese, iar locul unde Cezar Petrescu juca ruletă cu Pamfil Şeicarua devenit loc de conferinţe, simpozioane, expoziţii de artă plastică şi reuniuni naţionale ori internaţionale. Tot acolo se organizează Lansări de carte, concerte şi diverse spectacole.
Webcam Sinaia
Harta Sinaia (Wikimapia)
Harta Sinaia
Început în 1911 în parcul central din Sinaia, Cazinoul este o replică arhitectonică a celebrului Casino din Monte Carlo.Aşezat cu toată eleganţa sa alături de hotelul Palas, Cazinoul este amplasat în partea nordică a parcului „Dimitrie Ghica”. Acest „cuib de plăceri”, un dar tainic făcut de boierii de odinioară către curtezanele lor, a fost o ispită a înaltei societăîi încă din anul 1913, anul deschiderii sale de către Societatea Sinaia la iniţiativa celui care a ocupat locul I în clasamentul marilor români din istorie, regele Carol I. Clădirea a fost construită într-un timp record, de numai un an, pe locul unde se afla odinioară vila Ghica, prima vilă din sinaia construită de principele Dimitrie Ghica. Cazinoul l-a avut ca prim acţionar pe baronul De Marçay, primul proprietar al Casino-ului din Monte Carlo, a cărei arhitectură a şi împrumutat-o. A fost inaugurat în anul 1913 de către Alexandru Davilla, cu un spectacol în premieră. La spectacolul de la Cazino a luat parte Familia Regală şi Titu Maiorescu, primul ministru al ţării. În faţa edificiului se află astăzi bustul marelui actor Iancu Brezeanu, o operă a sculptorului Dimitrie Paciurea.
Sursa: montan.tv
Vizitatori pana acum: